Fondul de Garantare a Asiguraților a instrumentat majoritatea dosarelor de daună EUROASIG

Până la data de 30 aprilie a.c., Fondul de Garantare a Asiguraților a primit de la creditorii de asigurare ai EUROASIG cereri de plată aferente unui număr de 1.614 dosare de daună.

Până la aceeași dată, Fondul de Garantare a Asiguraților a instrumentat 1.153 de dosare de daună, reprezentând peste 70% din numărul total de dosare pentru care s-au formulat cereri de plată.
Având în vedere faptul că hotărârea pronunțată de instanță privind deschiderea falimentului EUROASIG a devenit irevocabilă, prin nerecurare, la data de 16.03.2009, rezultă astfel că Fondul de Garantare a Asiguraților a instrumentat, în medie, un număr de 35 dosare de daună/zi.

Structura numărului de dosare de daună deja instrumentate se prezintă astfel:

  • 384 dosare de daună pentru care deja au fost efectuate plăți, în cuantum total de 2.515.855 lei;
  • 569 dosare de daună propuse la plată, cu o sumă totală de 1.904.623 lei (plățile către creditori urmând a fi efectuate în perioada imediat următoare);
  • 200 dosare de daună în cazul cărora s-a constatat că, potrivit legii, este necesară completarea documentației de către creditorii de asigurări.

Reamintim faptul că Tribunalul București – Secția a VII-a Comercială a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva EUROASIG prin sentința comercială nr.516/29.01.2009, hotărâre care a fost comunicată părților la data de 03.03.2009 și a devenit irevocabilă, prin nerecurare, la data de 16.03.2009.

În raport de dispozițiile Legii nr.503/2004, Fondul de Garantare a Asiguraților a putut proceda la efectuarea de plăți către creditorii de asigurări ai EUROASIG SA numai după data la care hotărârea mai sus menționată a devenit irevocabilă, respectiv 16.03.2009.

În vederea publicării listei potențialilor creditori de asigurări, după cum prevede Legea nr.503/2004, în data de 09.02.2009 Fondul de Garantare a Asiguraților a preluat dosarele de daună deschise la EUROASIG (2.235 de dosare), precum și evidențele sale tehnico-operative și contabile.

Lista potențialilor creditori de asigurări ai Euroasig a fost publicată în România Liberă în data de 06.03.2009 și poate fi consultată totodată pe site-ul Fondului de Garantare a Asiguraților, http://www.asf-fga.ro. Aceasta conține un număr de 6.691 creditori, din care 973 creditori ale căror creanțe izvorăsc din dosarele de daună și 5.718 creditori îndreptățiți să recupereze primele plătite în avans, proporțional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.

Potrivit legislației în vigoare, Fondul de Garantare a Asiguraților poate efectua plăți către creditorii de asigurări numai dacă aceștia depun o cerere în acest sens și prezintă toate documentele solicitate.

12 mai 2009